Nicușor Dan, apariție neașteptată în tribune la România – Tonga
2 ore

Nicușor Dan a urmărit meciul România – Tonga alături de fiul său

Președintele Nicușor Dan a fost prezent vineri seară pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” din București, unde a urmărit partida dintre echipa națională a României și reprezentativa statului Tonga, din cadrul turneului World Rugby Nations Cup. Șeful statului a venit însoțit de fiul său, potrivit informațiilor disponibile.

Meciul a început la ora 18:30 și face parte din etapa a patra a competiției. Este primul dintre cele trei jocuri pe care România le dispută acasă în luna noiembrie, după care urmează întâlnirile cu Statele Unite ale Americii, pe 14 noiembrie, și cu Canada, pe 20 noiembrie.

Tonga ocupă locul 19 în clasamentul mondial, cu două poziții mai sus decât România. Ultima confruntare directă dintre cele două echipe, din noiembrie 2024, tot la București, a fost câștigată de Stejari cu scorul de 25-15.

Naționala de rugby a României a început competiția în luna iulie, în America de Sud, unde a învins Samoa cu 38-37, a remizat cu Uruguay, 36-36, și a pierdut în fața statului Chile cu 31-48. Partida cu Tonga deschide runda a patra, care continuă sâmbătă cu întâlnirile Georgia – Canada, la Tbilisi, Portugalia – Chile, la Lisabona, și Spania – Uruguay, la Madrid.