Sibiu: Viorel Hizo, propus Cetățean de Onoare
Respectul oficialităților pentru valoarea sportivă – cazul Viorel Hizo
Viorel Hizo, un nume sonor, încadrat adesea sub epitetul de „emblematic” pentru fotbalul românesc, devine personajul unei propuneri mai mult decât simbolice. Antrenorul a fost nominalizat pentru titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Sibiu, iar această propunere nu este doar o formalitate rece. Este, mai ales, o recunoaștere a contribuției sale incomensurabile la ceea ce reprezintă sportul local – un fel de coloană vertebrală a identității cultural-sportive a orașului. Primarul Astrid Fodor, printre rarele figuri oficiale care se intersectează cu sportul din pasiune autentică, a inițiat acest proces. Fodor însăși accentuează magnitudinea impactului lui Hizo asupra peisajului sportiv sibian. Ce schimbare neașteptată în narativa obișnuită a administrațiilor publice, care, de regulă, își amintesc de importanța sportului doar dintr-un reflex electoralist!
De pe gazon, între legendă și modestie
Hizo – un simbol format pe gazon și în fața băncilor tehnice – a fost dintotdeauna mai mult decât un simplu antrenor. Când se vorbește despre el, nu se discută doar în cifre, în victorii sau în performanțe. Se discută în emoții. Povestea sa începe, firesc, la Sibiu, un loc unde, ca portar, și-a găsit sufletul pentru sport și i-a conferit sens. Cum poți ignora cifrele însă? În sezonul 1990-1991, Inter Sibiu, sub conducerea lui, a ridicat Cupa Balcanică, o performanță care rămâne singulară și aproape mitică în retrospectiva fotbalului sibian. Cum rămâne, totuși, cu pasiunea pe care o gasești plimbându-te prin Stadionul Municipal din Sibiu și văzând un veteran al sportului privind din tribune cu aceeași ardere ca la prima minge atinsă?
Dublu apostolat: național și internațional
Hizo nu este însă doar un exponent local. Fie că vorbim de anii petrecuți la cluburi precum Dinamo București sau Rapid București, ori despre momentul în care a spart bariera națională devenind primul român antrenor în prima ligă chineză la Chongqing Lifan, povestea sa depășește granițele Teleormanului proverbial al performanței românești. Cum de acest om, cu o carieră de patru decenii, pare a fi mai puțin venerat comparativ cu alții răsfățați doar de conjunctură? O enigmă pe care doar orgoliul nostru național o poate sculpta, într-o artă absurdă a uitării meritelor autentice.
O întrebare tăioasă pentru comunitățile sportive
Una este să-l glorifici pe Viorel Hizo printr-un titlu de „Cetățean de Onoare”, și alta să construiești un ecosistem sportiv care respectă, alimentează și propulsează astfel de valori. Cât de mult ne interesează, în realitate, să ne onorăm nu doar eroii din fruntea sportului, dar să investim în antrenorii, copiii și comunitățile care văd în acești eroi un model intelectual, profesional și moral?