Steluța Coposu – o amintire dureroasă a neputinței colective

Postum, nepăsarea devine gratitudine. Nicușor Dan apare cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, o recunoaștere tardivă pentru o femeie care a trecut prin viață purtând povara unui nume greu, Corneliu Coposu, și a valorilor pe care le-a apărat. Un gest poate sincer, dar alarmant de întârziat, ce denotă mai degrabă o nevoie superficială de a salva aparențele decât de a recunoaște cu adevărat sacrificiile acesteia.

Un far al demnității într-o lume oarbă

Steluța Coposu nu a fost doar „sora” lui Corneliu Coposu. Ea a fost o personalitate dârză, o forță tăcută în păstrarea memoriei victimelor comunismului. Într-o societate care a perpetuat amnezia colectivă, ea a vorbit, a scris și a educat generații de tineri fără a cere nimic la schimb. Dacă a fost un simbol, a fost un simbol neclintit al curajului într-o națiune prea ocupată cu propria superficialitate pentru a înțelege semnificația acestui sacrificiu continuu.

O dispariție ce zguduie doar memoria câtorva

Pe 7 august 2025, la venerabila vârstă de 93 de ani, viața acestei femei remarcabile s-a încheiat. Cu toate acestea, câți dintre cei care auziseră de Steluța Coposu înainte de această zi au conștientizat vasta contribuție a acesteia? Ion-Andrei Gherasim, președintele executiv al Fundației Corneliu Coposu, a transmis un anunț plin de durere, dar cumva fără ecoul pe care o astfel de pierdere îl merita. Poate că, odată cu plecarea ei, pierdem, de asemenea, și fragmente din conștiința noastră națională, una deja amputată de indiferență.

Moștenirea uitată într-o societate comatoasă

Ordinul Național primit de Steluța Coposu post-mortem ar fi trebuit să fie mai mult decât o formalitate. Cu toate acestea, mesajul Administrației Prezidențiale care i-a glorificat lupta pentru democrație și libertate părea o încercare ireală de a înfrumuseța o adevărată tragedie morală: uitarea deliberată a oamenilor care au trudit pentru binele națiunii. Ce rost are un asemenea gest, când semnificația adevărată a vieții și muncii sale s-a pierdut deja în golul aceleiași superficialități care definește atitudinea publică?

O lecție amară lăsată posterității

Steluța Coposu rămâne mai mult decât un nume. Ea este o dureroasă amintire a valorilor sacrificate pe altarul egoismului național. Într-o țară care își decorează eroii doar după ce aceștia nu mai au nevoie de recunoaștere, povestea Steluței Coposu rămâne un semnal de alarmă. Este un memento despre implicare, despre lupta pentru dreptate și despre rolul important al fiecărui individ în apărarea democrației. Totuși, rămâne întrebarea: suntem noi, ca societate, capabili să învățăm din exemplul oferit sau preferăm confortul uitării?

Sursa: cronicaromaneasca.ro/politica/steluta-coposu-sora-lui-corneliu-decorata-de-nicusor-dan/