2 ore

CCR amână din nou decizia privind sesizarea lui Grindeanu pe ordonanța SAFE

Curtea Constituțională a României a amânat miercuri pronunțarea asupra sesizării depuse de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, generat de adoptarea ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Noul termen stabilit pentru verdict este 21 octombrie.

Curtea Constituțională nu a luat miercuri o decizie în acest caz, amânând pronunțarea pentru data de 21 octombrie.

Argumentele sesizării depuse de președintele Camerei Deputaților

Președintele Camerei Deputaților susține că Guvernul a generat un conflict constituțional prin adoptarea unei ordonanțe de urgență în ziua în care Parlamentul a votat moțiunea de cenzură împotriva Executivului. Sesizarea vizează și reglementarea prin ordonanță a unor măsuri care se aflau deja în procedură parlamentară.

Sorin Grindeanu a cerut Curții Constituționale să constate existența acestui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern și să stabilească conduita de urmat în vederea restabilirii ordinii constituționale.

În sesizare se arată că „conflictul juridic de natură constituțională este generat de două conduite neconstituționale distincte, dar convergente prin efectele lor, ale Guvernului României: adoptarea și transmiterea spre publicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2026 după retragerea încrederii Parlamentului prin moțiune de cenzură (5 mai 2026), respectiv publicarea sa în Monitorul Oficial la data de 8 mai 2026, de un Guvern care, în conformitate cu art. 110 alin. (4) din Constituție, nu mai era abilitat să exercite decât acte de administrare curentă a treburilor publice, cu excluderea categorică a oricărei competențe de legiferare delegată”.

Potrivit sesizării, Guvernul a reglementat prin Ordonanța de urgență nr. 38/2026 soluții legislative care se aflau deja în procedură parlamentară, în curs de dezbatere sau chiar pe ordinea de zi a ședințelor plenului la Camera Deputaților și la Senat, transformându-se astfel „dintr-un legiuitor delegat, căruia i s-a retras tocmai mandatul democratic, într-o autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul”.

Extinderea proiectului în ziua moțiunii de cenzură

Conform sesizării, din analiza cronologiei procedurale și a conținutului actelor normative implicate reiese că Guvernul a procedat la extinderea substanțială a proiectului inițial al ordonanței de urgență în dimineața zilei de 5 mai, ziua dezbaterii și votării moțiunii de cenzură, prin adăugarea a 12 articole noi.

Expunerea de motive a legii de aprobare recunoaște explicit că „completările aduse în ședința de Guvern Ordonanței de urgență au fost motivate de importanța și urgența reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca, în ipoteza votării moțiunii de cenzură împotriva Executivului, acesta să nu mai poată emite ordonanțe de urgență pe perioada interimatului”.

Președintele Camerei Deputaților apreciază că, prin conduita sa, Guvernul nu doar că intervine într-un domeniu aflat deja în dezbatere parlamentară, ci anticipează și substituie rezultatul procesului legislativ, diminuând rolul deliberativ al Parlamentului și afectând echilibrul constituțional dintre puterile statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție.