Parlamentul a ales doi noi judecători la CCR
Nepotismul mai-marelui Parlament: Noi judecători la CCR
Senatorii și deputații din Parlamentul României au decis marți, cu o eleganță de paradă, cine va ocupa cele două funcții vacante de judecător la Curtea Constituțională (CCR). Ce surpriză! Nume din vechea gardă politică au fost susținute cu entuziasm, ca și cum experiența lor politică abundentă le garantează imparțialitatea și profesionalismul.
În Senat, Mihai Busuioc a obținut 79 de voturi pentru, grație favorurilor grupului senatorial PSD. Nimic nou sub soare. Contracandidații săi – cu nume mai puțin sonore și mult mai puțină susținere politică – s-au luptat simbolic, strângând rezultate ridicole. Se pare că în Senat nu există loc pentru alte opțiuni decât cele dictate de partide. Mandatul său va fi unul de nouă ani, dar știm prea bine că lungimea acestuia contează mai puțin decât calitatea actului de justiție. Calitate care rămâne un mister în acest punct.
Cine a asistat la spectaculoasa votare din Camera Deputaților a avut parte de un scenariu tras la indigo. Csaba Asztalos, fidel coaliției de guvernare și reprezentant UDMR, a fost investit judecător cu vaste aplauze – concretizate prin cele 195 de voturi „pentru”. Contrastul, evident, stă în numărul infim de voturi obținute de adversarii săi: candidaturi aproape formale, menite doar să bifeze o aparență de democrație procedurală.
Mandatele expiră, dar politica triumfă mereu
Curtea Constituțională, cu cei nouă judecători ai săi, numiți pe mandate de nouă ani, reflectă cu fidelitate mecanismele de influență ale partidelor politice. Dintre ei, trei sunt desemnați de Senat, alți trei de Camera Deputaților și restul de Președintele României. Înoirea periodică cu o treime din componență e doar o formalitate – rotirea acelorași cadre sub umbrela diferitelor poziții politice este regula din umbră.
Exemplele recente sunt edificatoare. Mihai Busuioc îl înlocuiește pe Marian Enache, al cărui mandat expiră pe 12 iulie, după un interimat ca președinte al instanței constituționale. Similar, Csaba Asztalos umple golul lăsat de plecarea lui Varga Attila. Pozițiile de judecător devin astfel spații jalonate de decizii politice, funcționând ca trocuri fine între grupurile guvernamentale.
Imparțialitatea, un vis spulberat
Regulile stabilite pentru numirea judecătorilor CCR sunt clare: competență juridică superioară, vechime de minimum 18 ani și renunțarea completă la alte funcții publice. Însă, în culisele acestor cerințe legale, interesele politice își aruncă permanent umbrele. Oricât s-ar bate cu pumnul în piept decidenții noștri, fiecare vot al Parlamentului poartă un miros inconfundabil de influență de partid.
Procesul de selecție – în teorie unul riguros, incluzând avize ale Comisiei juridice, interviuri și rapoarte motivate – este de fapt doar o altă ocazie de a impune oameni loiali. Curriculum-urile vitae devin simple formalități cosmetice, iar pregătirea profesională, o cheie care deschide porțile doar celor deja aprobați dinainte.
Teatrul democrației continuă
În timp ce națiunea asistă pasivă la aceste numiri, realitatea bate la ușă: imparțialitatea Curții Constituționale este erodată cu fiecare decizie dictată de o agendă politică. Departe de a fi un bastion al justiției, CCR pare să devină o extensie docilă a puterii, un actor obedient în marele teatru al democrației fictive. Cât timp vom continua să acceptăm acest spectacol grotesc?