Violența domestică este văzută ca o problemă privată
Un nou caz cutremurător aduce în prim-plan realitatea violenței domestice
Într-un cartier rezidențial amplasat la periferia Capitalei, o tragedie care aruncă un nou val de furie asupra nepăsării instituțiilor abilitate a zguduit opinia publică. O tânără în vârstă de doar 23 de ani, însărcinată și mamă a unei fetițe de trei ani, a fost împușcată fără milă pe stradă de fostul ei partener. Agresorul, un individ de 49 de ani, care ar fi trebuit să fie ținut departe de comunitate, purta asupra sa două arme pentru care nu deținea permis.
Acest ultim episod de violență extremă împotriva femeilor evidențiază nu doar mentalitatea bolnavă a unui agresor, ci și lipsurile profunde din sistemele de prevenție și protecție garantate prin lege. În ciuda apelurilor repetate la autorități formulate de victimă, sistemul care trebuia să o apere a dat greș, lăsând-o pradă unui final tragic.
Un sistem ineficient: când legislația devine doar literă moartă
Tragedia scoate la iveală eșecul monumental al instituțiilor în aplicarea legilor existente. Deși legislația privind violența domestică a beneficiat de îmbunătățiri semnificative în ultimii ani, cum ar fi ratificarea Convenției de la Istanbul, mecanismele care ar trebui să asigure implementarea acestor prevederi rămân ineficiente.
Andreea Bragă, expertă de gen, aruncă o lumină sumbră asupra acestei situații: „Avem o legislație îmbunătățită, dar problema rămâne aplicarea. Legea prevede clar măsuri de protecție, servicii de consiliere psihologică și formare a personalului care intervine în astfel de cazuri. Însă toate acestea sunt doar promisiuni pe hârtie.”
Cultura masculinității toxice – o otravă socială
Curentul nociv al masculinității toxice continuă să alimenteze violența împotriva femeilor. După cum explică Bragă, acest model este perpetuat prin cursuri și ideologii care promovează dominația, controlul și umilirea partenerei, în detrimentul respectului și egalității. „Aceste concepte toxice sunt infiltrate adânc în societate. Ele legitimează acțiunile abuzive ale agresorilor, considerându-le drept răspunsuri naturale atunci când o femeie își dorește eliberarea din relația de coșmar.”
Această mentalitate bolnavă nu doar alimentează abuzurile, dar le și amplifică până la extreme de neconceput, cum este cazul tinerei ucise. „Pentru agresor, femeia care devine liberă este echivalentul unei inexistențe acceptabile. Mai bine moartă decât liberă,” subliniază Bragă cu indignare.
Autoritățile – tăcute și incompetente în fața tragediei
Cum este posibil ca o victimă să ajungă la o asemenea soartă, în condițiile în care autoritățile au fost avertizate de pericolul iminent? Nepăsarea sistemului penal este evidentă, având în vedere că dosarul care ar fi trebuit să protejeze victima a fost închis cu renunțarea la urmărirea penală. „Am văzut o femeie care a făcut tot ce ținea de ea pentru a cere ajutor. A mers la poliție, a documentat amenințările. Sistemul, totuși, a considerat că viața ei nu merită protecție,” a adăugat Bragă.
Unde sunt anchetele amănunțite? Rapoartele publice care să indice greșelile? Analizele care să identifice lacunele din intervențiile poliției sau din deciziile procurorilor? Aceste întrebări zdrobesc tăcerea autorităților, care refuză transparentizarea proceselor ce conduc la astfel de tragedii. În schimb, publicul este lăsat să contemple slăbiciunea unui sistem mai preocupat de formalități decât de salvarea vieților.
Blamarea victimei – o rușine colectivă
La fel de revoltătoare precum lipsa acțiunii autorităților este reacția deplorabilă a societății. Pe rețelele de socializare, victima a fost supusă unui veritabil linșaj moral, un val de judecăți vinovate insinuând că „a provocat” tragedia. „Această mentalitate patriarhală este o cangrenă socială. Când victimei i se cer explicații pentru propria agresiune, transmitem mesajul că violența este justificabilă,” atrage atenția Bragă.
În mod paradoxal, agresorii sunt în continuare priviți ca excepții sociale. Termeni precum „psihopat” sau „dezaxat” sunt folosiți pentru a izola problema în afara realității cotidiene. Dar adevărul incomod este că acești indivizi trăiesc printre noi, protejați de lipsa de reacție colectivă și de impotența unui sistem juridic nefuncțional.
Ce urmează?
În urma unei asemenea crime, tăcerea autorităților este asurzitoare. Dacă această tragedie mai avea nevoie de un simbol, ar fi nepăsarea manifesta inclusiv la nivel înalt. Declarațiile oficiale sunt, mai mereu, doar vorbe goale. „Mă aștept să văd mai mult decât promisiuni. Să ne arate cifre, rapoarte, măsuri concrete. Să nu mai permitem ca viețile unor femei să fie sacrificate pe altarul incompetenței,” revine Bragă cu un apel ferm.
Societatea românească pare incapabilă să își confrunte demonii interni – patriarhatul, nepăsarea, blamarea victimelor și toleranța față de abuz. Dacă după o asemenea tragedie nimic nu se schimbă, câte femei vor mai trebui să cadă victime unui sistem disfuncțional?