Harry Kane a câștigat Balonul de Aur 2026, dar punctajele complete vor fi publicate abia pe 31 octombrie
Punctajele complete obținute de jucători în clasamentul Balonului de Aur 2026, împreună cu detaliile voturilor individuale, vor fi făcute publice sâmbătă, 31 octombrie, în revista „France Football” și pe site-ul publicației „L’Équipe”. Anunțul a fost făcut de Vincent Garcia, redactorul-șef al revistei care organizează gala.
Harry Kane a câștigat trofeul luni seara, devansându-i pe francezul Kylian Mbappé și pe spaniolul Lamine Yamal. Potrivit lui Garcia, diferența dintre primii doi clasați a fost foarte mică. „Diferența de puncte dintre Kane și Mbappé este mai mică decât cea dintre Rodri și Vinicius din 2024”, a declarat el în revista „France Football”.
În 2024, spaniolul Rodri s-a impus cu un avans de 41 de puncte față de brazilianul Vinicius Junior, clasat pe locul secund. Garcia a precizat că lupta pentru trofeu a fost strânsă până la final, iar Mbappé a condus clasamentul în mare parte a procesului de numărare a voturilor, înainte ca atacantul englez să treacă în față.
În ancheta pentru Balonul de Aur au votat 100 de jurnaliști specializați, câte unul din fiecare dintre primele 100 de țări în clasamentul FIFA. Fiecare membru al juriului a alcătuit un clasament cu zece fotbaliști dintre cei 30 de nominalizați, acordând 15 puncte pentru prima poziție, 12 pentru a doua, 10 pentru a treia, iar apoi câte 8, 7, 5, 4, 3, 2 și un punct, în ordine descrescătoare.
Cristiano Ronaldo a obținut 1.365 de puncte la Balonul de Aur din 2013, cel mai mare total înregistrat într-o singură ediție. Sistemul de vot a suferit însă schimbări de-a lungul timpului: la ediția din 2013, de exemplu, au votat și căpitanii și selecționerii echipelor naționale.
