Expoziție inedită cu broscuțe tropicale și fluturi spectaculoși la Iulius Town Timișoara
Un univers tropical plin de culoare și viață le este pus la dispoziție timișorenilor la Iulius Town, unde, în perioada 2–11 octombrie 2026, în Atrium, are loc Expoziția Educativă de broscuțe și fluturi vii, organizată de Tarrantera.
Vizitatorii de toate vârstele pot admira mai multe specii de broscuțe, în nuanțe vibrante de verde, galben, roșu, portocaliu sau albastru. Printre exemplarele prezentate se numără Bumblebee Dart Frog, ușor de recunoscut datorită dungilor galbene și negre, Blue Poison Dart, cu o culoare albastră intensă, și Black-Legged Dart, una dintre speciile despre care există dovezi că ar fi fost folosită pentru otrăvirea vârfurilor săgeților de vânătoare.
De asemenea, în cadrul expoziției poate fi admirată și Green Tree Frog, o specie adaptată pentru cățăratul în copaci, datorită membrelor care îi permit să se prindă de frunze și alte suprafețe.
Experiența exotică continuă în zona dedicată fluturilor. Vizitatorii pot observa de aproape exemplare tropicale cu aripi spectaculoase, în forme și culori variate, și pot afla informații despre ciclul lor de viață.
Expoziția are un caracter educativ, astfel că publicul poate descoperi informații despre fiecare specie, habitatele naturale, comportamentul acestora și rolul pe care îl au în ecosistemele din care provin.
Expoziția poate fi vizitată zilnic, între orele 10.00 și 22.00. Prețul unui bilet este de 20 de lei, iar pentru grupurile mai mari de 10 persoane tariful este de 15 lei/persoană. În cazul grupurilor, un însoțitor beneficiază de acces gratuit. Copiii cu vârsta sub 3 ani și persoanele cu dizabilități au acces gratuit. Biletele pot fi cumpărate online, prin platforma iaBilet, sau de la Centrul Info din Iulius Town.
