„Pacienți fără acte, abandonați și ignorați de autorități”
Pacienți vulnerabili – chinuiala pe altarul birocrației
Într-un episod care frizează absurdul și cruzimea, mai mulți pacienți cu dizabilități neuropsihiatrice severe au fost plimbați între județe ca niște obiecte lipsite de valoare, pentru ca apoi să fie abandonați în soare, ore la rând, de Direcția de Asistență Socială din Mehedinți. Motivul? Probleme birocratice, justificările reci și incapabile să ascundă vinovăția statului român care tratează viețile acestor oameni ca pe niște cifre fără suflet.
Georgiana Pascu, președinta Centrului pentru Resurse Juridice, atrage atenția asupra prăbușirii totale sau intenționate a mecanismelor ce ar trebui să protejeze aceste vieți. Este de neconceput că, în România anului 2025, pacienți incapabili să-și exprime consimțământul sunt externați și trimiși pe baza unui sistem disfuncțional către o persoană fizică dintr-un alt județ. Acești oameni nici măcar nu au fost întrebați unde vor să ajungă sau dacă înțeleg ce li se întâmplă.
Statul român: indiferență îmbrăcată la costum birocratic
În fața unor imagini sfâșietoare – oameni vulnerabili, lăsați în plin soare, fără supraveghere – Georgiana Pascu acuză direct incapacitatea sau, poate mai grav, nepăsarea autorităților locale și centrale. Lipsa unui tutore legal, ignorarea legilor existente și decizii arbitrare au transformat aceste persoane în victime ale unui sistem care, în loc să sprijine, îngroapă.
Într-o scrisoare deschisă, Centrul pentru Resurse Juridice solicită explicații și măsuri. Întrebările lansate sunt acide și directe: Cine a semnat pentru acești oameni? Cine și-a asumat responsabilitatea pentru un asemenea transfer? Și, mai ales, de ce acești pacienți au fost transformați într-o povară mutată de colo-colo?
Birocrația mută care ucide demnitatea
Lipsa circuitului între sistemele de asistență medicală și cel social este un diagnostic sever pentru statul român. Georgiana Pascu amintește un caz similar condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului: un copil orfan, abandonat la 18 ani, găsit și salvat prea târziu. Se repetă aceleași greșeli, de parcă nimic nu s-a învățat.
Legea 140 din 2022 obligă autoritățile să desemneze un tutore pentru aceste cazuri. Cu toate acestea, realitatea o ignoră. Sistemul eșuează catastrofal, iar pacienții sunt încărcați în dube fără nicio garanție, transportați fără protecție legală, tratați ca o povară de care nimeni nu vrea să aibă grijă.
Un sistem care refuză reformarea
De ani de zile, psihiatria comunitară, o măsură care ar fi putut reduce astfel de drame, rămâne un vis neîmplinit. În loc să fie alinată, suferința este amplificată. Ne întrebăm: câtă nepăsare mai poate înghiți societatea noastră până să explodeze? Cine răspunde pentru decesele înregistrate, pentru suferințele inutile?
Incompetența autorităților depășește limitele răbdării umane. Ascunse în dosare și atitudini de superioritate birocratică, tragediile unei categorii atât de vulnerabile rămân mereu la marginea priorităților. Aceste cazuri sunt doar vârful icebergului într-un ocean de abuzuri și disfuncționalități.
Întrebări fără răspunsuri, responsabili fără rușine
România pare să-și așeze cetățenii cei mai vulnerabili pe o masă de joc, unde zarurile sunt trucate. Resemnarea de a accepta acest haos administrativ arată falimentul moral al statului. Și toate aceste tragedii sunt orchestrate cu știința deplină a autorităților, care închid ochii pentru a nu-și asuma riscuri sau greșeli.
Cât timp vom mai accepta ca aceste drame să devină parte din peisajul banal al unei națiuni ignorante? Poate fi resemnarea colectivă răspunsul final? Sau tăcerea noastră este doar o complicitate tacită la abuz?